Deși nu-mi place de tine…

   053-holding-hands Plouă. Azi e luni și plouă. Soarele zace mahmur undeva printre nori. După câteva zile petrecute undeva departe de povestea mea, în povestea ta, ajung acasă. Extenuată. Sunt atât de obosită că vreau doar să-mi arunc teneșii în mijlocul holului, să-mi închid telefonul, să-mi dau drumul la propriul colaj de melodii cu propriile-mi gânduri, să mă așez într-un colț liniștit, singură și să plâng ca un copil ce sunt. Să las fiecare lucru pe care l-am cules vrând, nevrând să curgă șiroaie pe obraji. Uneori sunt întrebări pe care n-am să le pun niciodată pentru că le știu răspunsul și nu vreau să le aud. Uneori am atât de multă iubire neconsumată încât se transformă în lacrimi. Uneori sunt lucruri pe care n-aș fi vrut să le conștientizez sau să le văd vreodată deși ele există și sunt convinsă de asta. Uneori îmi consum atâta fericire pe nefericirea ta încât vreau să plâng acum ca mai apoi să pot zâmbi din nou. Uneori îmi pierd culorile mele vii pe nonculorile tale atât de posomorâte încât și lacrimile mele încep să fie gri. Uneori sunt atât de supărată pe supărarea mea încât nu mă mai suport. Dar uneori  doar ajung acasă și-mi dau seama că nici de data asta n-ai  fost, tu, omule de lângă mine, mai fericit din cauza mea, n-ai fost mai bun pentru că te-am stâns eu de mână sau ai  încetat să fii supărat numai pentru că te-am sărutat eu pe frunte.  Alteori sunt doar eu. Demonul din mine care răspunde la o răutate cu o altă răutate, la un stres cu și mai mult stres, la un țipăt cu un alt țipăt. Și nu mi-o iert. Nu mi-o iert niciodată. Pentru că eu sunt principala responsabilă pentru modul meu de a vedea lucrurile nu pentru modul tău de a vedea lucrurile. Și închid ochii. Și strâng din dinți. Iar am greșit. Iar n-am schimbat nimic. Iar n-am avut puterea ca atunci când tu țipai și urlai eu să vin și să te strâng cu brațele astea ale mele mici și neputincioase, iar tu să te simți mai bine. Și chiar dacă tu mi-ai fi spus sec „Niciodată!” eu să te strâng în brațe și mai tare și să-ți spun că deși nu-mi place de tine, te iubesc…
                Iar ploaia, ușor, va trece. Melodia se va termina. Lumea mea va dispărea. Soarele va străluci din nou. Eu mă voi ridica din colțul meu. Voi veni din nou în povestea ta.  Îmi voi șterge lacrimile  și am să zâmbesc pentru amândoi. Până când ai să te molipsești și tu cu fericirea mea, de iubirea mea, de mine, de culori și a-i să lași toată amărăciunea deoparte. Să vezi viața așa cum mi-ai arătat tu că trebuie să fie: frumoasă.

Despre Crina

The words I write are telling my story...

2 răspunsuri la „Deși nu-mi place de tine…

  1. X

    sensul lacrimilor de crocodil , este, precum vad ca nu stii, lacrimi false, ceea ce nu face parte exact din decor, cred.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Bloguri, Bloggeri si Cititori
Follow Cuvinte on WordPress.com
%d blogeri au apreciat: