Conversație

 

               Ora 10 și 10 minute. Plouă. Deja e a treia dimineață la rând în care mă uit la ceas fix la ora asta numai că asta e prima dimineață în care chiar mă și trezesc la ora asta. Deschid ochii brusc. Ah! Perete… E alb… Nu-i desenat. Acasă. Mă răsucesc nu-i nici aici, mă întind, casc. Pernuțo, azi e ziua ta norocasă. Te iau în brațe! Părea că-i mai devreme. Trebuie să mai lucrez la asta. Oricum… Rămăsesem la căscat. Deci, da, casc și până la urmă decid să-mi așez și eu tălpile pe parchetul rece. Las pernuța să doarmă în continuare. Caut buimacă papucii. Îmi vâr picioarele în sictir în ei și-i târșâi somnoros până în bucătărie. Caut ibricul, îl umplu cu apă, iar câteva picături mă stropesc pe tricou. Iau cana cea mai mare și arunc pliculețul de ceai verde în el timp în care mă uit la apa din ibricul de pe foc care sigur n-o să fiarbă mai repede dacă îi poruncesc asta cu mintea. Cafeaua… Nu fac cafeaua bună… Ăsta e adevărul. Deaia nu mai beau cafea. Ceaiul e banal. Nu-ți trebuie cine știe ce magie cu suflatul și amestecatul, cu apa rece și fierbinte sau cu numărul exact de granule de cafea și zahăr. Sunt alți oameni care se ocupă de asta și o fac chiar foarte bine. Ah…. Acasă… Gata! A fiert! Torn apa clocotită peste pliculețul de ceai, iar el se luptă încăpățânat să se ridice la suprafață.
               „Fraier-o! Iar ai dat apă pe masă!” Mintea îmi dă de știre că s-a trezit și ea. „Acum zâmbește, te rog! Că deja au trecut 15 minute din zi și n-ai făcut asta. Dacă nu mă trezeam eu, ce făceai? Iar iroseai o dimineață? Lași tu câteva picături de ploaie să-ți doboare zâmbetul?!”
                Mmmmda… Ai și tu dreptate. Ziua asta mohorâtă și ploioasă cere o dimineață de vară. Vama! Mă duc și aprind calculatorul. Aștep… Și mai aștept… Încă puțiiiin…. Da! Repede caut folderul cu Vama. O pun să cânte cu volumul cât să nu trezesc și morții. Deschid geamul. Nu mai plouă. Burnițează. Unde-i cana? A, aici. Fericire….
                  Bă! Și când te gândești că în momentele astea mintea ar trebui să tacă și să-și vadă și ea de fericirea ei, ea nu! Nu și nu! Da mă, da! Acum te rog frumos adu-mi aminte de ce-am făcut ieri pe la ora asta. Da, da și alaltăieri! Foaaarte interesant. Și mă bufnește râsul. Doamne, dacă ar ști lumea ce am eu în cap…
                 „Doamne, dar dacă pentru o zi fiecare dintre noi am avea șansa să citim gândurile celorlalț? Oare câți oameni ar suferi?”
                  Oare câți ar fi fericiți? Oare câți oameni ar avea curajul să iasă din casă? Ha! Ha! Ar fi străzile atât de pustii. Iar mințile noastre ar fi așa de răvășite. Și noi am fi așa de agitați. De panicați. De neputincioși. De noi. Am fi noi. Altfel n-am fi doar noi. Am fi o versiune de-a noastră cu muuuult mai îmbunătățită. Cel puțin așa credem noi.
                  „Și tu ce faci?”
                   Cum adică ce fac?
                   „Adică ce faci? Tu cine ești? Tu ce urmărești? Tu ce vrei? Cum ești de fapt? Eu sunt tu sau tu ești eu?”
                   Păi ce-i cu mine? Eu sunt eu. Eu sunt eu și aici și acolo. Și azi și mâine. Doar trăiesc cu mine. Și crede-mă, n-aș vrea să trăiesc cu o persoană insuportabilă. Deci sunt suportabilă. Deci sunt bine.
                   „Dar dacă te-ai vedea tu prin ochii altcuiva, ai crede același lucru?”
                    Dacă ne-am vedea pentru o zi prin ochii altcuiva, cred că ne-am schimba.
                   „Și tu? Tu cum te-ai schimba?”
                    Poate că în bine. Depinde prin ai cui ochi m-aș vedea.
                    „Te vezi prin toți ochii, atunci.”
                    Atunci nu m-aș schimba. Pentru că fiecare acumulat m-ar vedea chiar cum sunt eu.
                   „Hei! A trecut aproape un an, știi? E Vama! E aprilie! Mai ai puțin. Ai văzut câte s-au schimbat! Câte ai învățat!”
                    Da… A trecut… S-au schimbat…. Am învățat…
                   „Mai zâmbește puțin! Parcă îți stă mai bine așa!”
                   Da, mă, da! A trecut! S-au schimbat! Și da, mă, da! Am învâțat să zâmbesc, mă! Să zâmbesc și când plâng și când râd și azi și mâine și în minte și pe chip și acolo și aici. Și atunci și acum. Și oriunde, oricând, oricum! Bă și n-ai să crezi, dar am învățat să iubesc așa. Da mă, da! Să iubesc și să zâmbesc! Să iubesc cu zâmbetul și să zâmbesc cu iubire, mă!
                   Ah… Acasă… Fericire…. Vama… O fi zâmbit pe ziua de azi? Fir-ar! S-a făcut târziu… Gata! Am bifat tot ce trebuia să fac în dimineața asta!
                  „Acum dă-i play la zi, te rog!”

 

http://www.youtube.com/watch?v=JaH6TVNhBCo

http://www.youtube.com/watch?v=hjwF_HUua6k

http://www.youtube.com/watch?v=VfxiUTanUqM

….

Despre Crina

The words I write are telling my story...

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Bloguri, Bloggeri si Cititori
Follow Cuvinte on WordPress.com
%d blogeri au apreciat: