„Tu cum iubești?”

 
      

ramai-cu-mine (1)

Și apoi zărești speciile de fluturi cu tot felul de nume latinești ciudate în dreptul fiecăruia. Cum iubesc? Ca un fluture cu vreun nume ciudat? Știu că iubirea e ciudată, dar nici chiar așa.
     Stăteam în mijlocul trotuarului cu aparatul de fotografiat în mână, mijind ochii la scrisul de pe panoul publicitar. Nimic mai mult. O întrebare și câțiva fluturi din care să alegi. Ce reclamă mai e și asta?! Puțin de neînțeles, dar în de-ajuns de interesantă încât să-ți stârnească curiozitatea, să-ți provoace mai multe întrebări decât cea evidentă. 
     „De ce fluturi?” m-am întrebat. Poate pentru că fluturii sunt niște creaturi mirifice, surprinzător de frumos colorate, menite să-ți distragă puțin atenția de la non-culorile vieții cotidiene. Mi-am imaginat un astfel de fluture cu nume ciudat plutind de-asupra mea, venind în zbor lin spre mine și așezându-și piciorușele pe mâna mea. Poate m-aș speria puțin, apoi aș avea grijă să nu fac mișcări bruște și să-l sperii, să fugă. I-aș zâmbi puțin. Greutatea nu aș putea să i-o percep fiind ușor ca aerul. Prezența, totuși da. I-aș admira aripile desenate în pasteluri, pufoase, de neatins, de-altfel. Mi-aș dori să-l fac să poposească, acolo, pe mâna mea, cât pot eu de mult, dar știu că el are un drum exact de parcurs, are o misiune, are un scop de atins: florile, iar eu, în esență, nu pot face nimic. Și mă mai gândesc acum că fluturele mai poate fi și un produs al altei vietăți, o transformare. În tocmai ca iubirea. Imperceptibilă ca și greutate, dar atât de pregnantă ca și prezență. Atât de frumos colorată și atât de grijuliu mânuită încât nu poate fi atinsă, dar poate fi simțită. Produsul unor vietăți.
        Și totuși… Eu cum iubesc? În primă instanță aș alege după culoare, dar la o a doua revizuire observ că numele acelea latinești au o anumită notă românească. Așa că situația se complică și mai tare. Cum iubesc…? Să fie oare „romanticus incurabilis”…? Sau poate „timidus emotionatis”…? Sau chiar „sentimentis incertum”! Dar daca e de fapt „speranta naruitus”…? Ce amuzant. Poate că de fapt felul meu de a iubi e compus din toate mai puțin „tridentis conjugales”, cu care nu sunt de acord. Poate că de fapt nu iubesc nicicum. Poate că iubesc ca fluturii: colorat, viu, pur și fără nume latinești.
 

Despre Crina

The words I write are telling my story...

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Bloguri, Bloggeri si Cititori
Follow Cuvinte on WordPress.com
%d blogeri au apreciat: